11 septembrie, 2013

DRUMUL SPRE RAI TRECE PRIN IAD


“Nu mă plângeţi pe mine, că n‑am făcut nimic vrednic de plâns, strigă pruncul cel mort; ci mai degrabă plângeţi‑vă pe voi toţi, rudelor şi prietenilor, cei ce păcătuiţi, ca să nu aveţi parte de osândă la chinuri.” 
Slujba înmormântării pruncilor 

Șapte zile, cât șapte vieți. Trepte de spital urcate cu îngrijorare și speranță. Mișcarea vie a pruncului nenăscut cercetată în fiecare secundă. Emoții necontrolate. Mame cu prunci în pântece și cu copii în cer. Ace lungi și dureroase. Sânge. Lacrimi. Nopți nedormite. Rugăciune. Multă rugăciune. Și mame care-și trăiesc așteptarea într-o continuă agitație. 

Apoi panica. O zi de durere fizică apăsătoare și decizia care nu te lasă de fapt să alegi. Undeva s-a ales deja iar copilul tău este obligat să vină mai repede în lume. Spaima că nu va trăi în afara pântecelui iubitor și dulce. Frica. Deznădejdea. Carnea care tremură fără oprire. Dorința de a-l mai ține acolo, în interiorul tău cu orice preț. Chiar cu cel al vieții tale pentru că doctorii îți spun că riscul e mare. Că poți tu să mori sau să-ți jertfești propriul uter. 

Plângi fără control. Te gândești doar la pruncul din burtica și inima ta. A crescut în amândouă, în același timp. Și ai un singur gând – să fie botezat. E singura ta rugăminte către medici, să te lase să-l botezi. Chemi preotul prieten și pe tatăl copilului zămislit cu atâta dragoste și rugăciune. 

Nu mai e timp. Medicii se mișcă rapid în jurul tău. Ești pregătită repede pentru operație. Semnezi acte nesfârșite în care scrie voalat că-ți asumi riscurile pentru copilul tău. Dar tu nu crezi în ele. Tu crezi în sfinții pe care-i chemi în ajutor – Sfântul Luca al Crimeei, Sfinții Doctori fără Arginți Cosma și Damian, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Nectarie, Sfântul Nicolae și Sfinții Arhangheli. Și în Maica Domnului, Maica noastră, a tuturor. În câteva clipe ești deja pe masa de operație. Te rogi continuu pentru ca sfinții să țină bisturiul medicilor, în mâinile lor. Ultima secundă conștientă e cea în care o strângi pe o asistentă de deget. 

Te trezești la terapie intensivă. Un înger de om, soția preotului prieten îți stă deja la căpătâi. Copilul tău trăiește și are deja un nume – Sofia. L-a primit prin Sfântul Botez la nici o oră după ce a intrat plângând în viață, mai energică decât și-ar fi închipuit medicii. 

Cântărește 600 de grame. 600 de grame de trup. Sufletul Sofiei se mulțumește cu o fărâmă de trup pentru că el e prea mare și prea luminos. Prea modest și prea bun, ca să aibă nevoie de mai mult. 

Ești liniștită pentru că simți că Sofia va trăi. Citești asta în ochii tatălui ei și-a soțului tău. Și le mulțumești sfinților pentru că au fost alături de voi. Sofia trăiește iar riscurile operației pentru tine au fost îndepărtate. 

Ziua următoare clipele se scurg greu la terapie intensivă, într-o profundă stare de rău. Nu poți să-ți vezi copilul pentru că îți este imposibil să te ridici din pat. Așteptarea este cumplită. Veștile care sosesc din lumea incubatoarelor nu sunt cele pe care tu ai vrea să le auzi. Somnul te ocolește în ciuda stărilor de rău. 

Dimineața numeri clipele, care trec ca picăturile care-ți curg în vene, prin perfuzii. Te miști cu efort, dar faci orice pentru ca durerea din pântece să nu te împiedice să-ți vezi fetița. Nu mai suporți gândul că nu ai privit-o până acum, că la mai bine de 24 de ore Sofia nu știe cine-i este mamă. Drumul până ea îl faci cu un cărucior. Anesteziată și amețită de durerea fizică te ridici și faci câțiva pași până la incubator. Sunt patru de toate, în cameră. Te ia cu leșin când îi vezi suferința. Îți înghiți lacrimile și îi șoptești că va fi totul bine. Că o vei strânge în brațe, că-i vei da câte-n lună și stele. Că nu e singură și că trebuie să fie puternică și curajoasă. Luptătoare ca mami și bună ca tati. 

Operația de abia acum începe. E o operație care-ți mușcă din carnea inimii, chiar de acolo de unde a crescut copilul tău ca un copăcel luminos. O operație pe viu pentru care anestezia nu există iar veștile sunt crude și se spun fără niciun fel de pansament. 

De trei ori ești avertizată că Sofia ta va muri. Și tot de trei ori închizi ușa, ridici zidul și te agăți cu speranță de firul ei de viață. Te legi de respirația ei plăpândă care-i agită pieptul micuț. Îi numeri mereu degețelele de la mâini și de la picioare. Și te întrebi cum va arăta fetița ta peste ani și ani, când totul va fi doar o amintire urâtă. Te plimbi bezmetică pe holuri în zorii zilei încercând să afli dacă a supraviețuit peste noapte. Te întorci apoi de câteva ori ca să fii sigură că într-adevăr trăiește. 

Operația durează cinci zile. Cinci zile în care timpul se dilată și fiecare secundă te face să trăiești toate sentimentele umane la maximă intensitate. Acum există doar „ÎNAINTE” și „DUPĂ”. Adică înainte să naști și după. Familia ta e acum familia mamelor cu prunci născuți prea devreme. Sunt toate cu ochii înfundați în orbite. Își strâng la ore fixe sânii, cu mâinile, în încercarea de-a le dărui viață, prin lapte, pruncilor lor. Merg toate legănat cu pași înceți. Unele de la durerea cezarienei, altele doar de groaza că pruncii lor nu vor trăi. Vorbesc puțin și așteaptă cele două întâlniri zilnice cu copiii lor. 

Asistentele te privesc ca pe o stafie. Sau poate că așa și ești. Încearcă să-ți spună încurajări dintr-un alt film, în care tu refuzi să joci. Le întinzi mâinile pline de vânătăi cu ochii închiși. Le lași să te înțepe pentru că durerea fizică nu mai contează acum. Poate dacă te taie sau te chinuie uiți de durerea psihică care-ți sparge pieptul. 

Medicii preferă să taie însă în carne vie. Fără avertismente, fără pregătire. Vorbesc despre viață și moarte cu lejeritate. Și despre riscuri. Le spui că pentru tine nu contează. Că dacă Dumnezeu te-ar întreba nu ai alege. Nu ai putea. Ce să alegi, un copil în cer sau unul pe pământ, bolnav? Ești mamă și mamele duc orice cruce, pentru copilul lor, indiferent cât de grea. În inima ta tu știi că doar Dumnezeu o poate salva. 

Așa că timpul e acum durere, disperare, lacrimi și rugăciune. Dar și speranță și întărire. Pierzi șirul zilelor. Totul este amestecat. Nu vrei să vezi pe nimeni. Nu vrei să vorbești cu nimeni. Pentru că nimeni nu ar putea înțelege ce este în inima ta. Singurul care te alină și te pansează este tatăl copilului tău. Doar el pune dragoste peste fiecare rană a inimii din care iese continuu sânge. Fiecare ieșire pe holul de spital este un chin. Pentru că acolo sunt femeile care-și mângâie pântecele în care există viață. Și acolo se aud zgomotele surde ale aparatelor care măsoară bătăile inimii copilașilor care nu s-au născut încă. Iar sunetul sacadat îți amintește că așa erai și tu, cu doar câteva zile înainte. Cu un copil care se mișca în pântece și cu multă speranță. 

Timpul se măsoară acum doar prin întâlnirile cu copilul tău. Sunt numai două în fiecare zi. Mirosul de la terapie intensivă ți se lipește de nări. E miros de viață și moarte, de spaimă necontrolată și speranță. De câteva ori, cobori până în Iad. Aparatele încep să sune, medicii se agită și te gândești că pruncul tău va muri sub ochii tăi. După acest moment o găsești pe Sofia legată de tot mai multe aparate. 

Îi citești acatiste și te bucuri să vezi că rugăciunea îi crește saturația oxigenului și o ajută să respire mai bine. La prânz îi vorbești iar seara te rogi lângă trupușorul ei, pe care ți-ai dori să-l poți atinge. 

Chemările la terapie la alte ore decât cele permise sunt năucitoare. Te temi să nu primești vestea că a murit. 

Ultima zi a Sofiei este cumplită. Dimineața, medicii te cheamă ca s-o vezi. Îți spun că mai are câteva ore de viață și dacă vrei, poți să-i spui alături de tatăl ei, o rugăciune. Dar tu plângi, te uiți la incubator și nu poți rosti un cuvânt. Uiți toate rugăciunile din lume. Te aduni și spuneți amândoi „Tatăl nostru”, de trei ori. Vă întoarceți în salon și rămâneți clipe bune îmbrățișați, înecați în lacrimi. La prânz, întâlnirea cu Sofia îți varsă pelin în inimă. Trupul ei pare un pește rămas pe uscat. Sângele care i-ar fi putut aduce puțină alinare a ajuns la ea cu întârziere. Un bec roșu stă mereu aprins. Parametrii de pe aparate se apropie de zero. De X, de fapt, pentru că zero nu există. Chemi preotul în grabă iar Sofia primește și Sfânta Împărtășanie. O oră mai târziu, iubita noastră fetiță se duce la Domnul, acolo unde nu e nici durere, nici întristare, nici suspin. 

Șapte zile cât șapte vieți. Și un suflet prea mare pentru un trupușor neputincios. Un suflet care și-a deschis prea repede aripile și a zburat în lumea luminoasă a îngerilor, acolo unde nicio frică nu-l mai poate atinge. 

De acum încolo pentru noi doi, binele pe care-l vom face va avea un nume – Sofia. 

Și poate cine știe, Dumnezeu va rândui ca și binele făcut de alții să poarte același nume, iar viața Sofiei pe acest pământ să nu fi fost de numai cinci zile. Misiunea ei să continue, să ne unească, să se rostogolească precum un bulgăre de lumină și să ne ajute pe noi și pe alții să fim mai înțelegători,  mai curați și să facem mai mult bine.

“Acum m‑am odihnit şi am aflat uşurare multă, că m‑am mutat din stricăciune şi m‑am dus la viaţă; Doamne, slavă Ţie.” 
Slujba înmormântării pruncilor

23 de comentarii:

Iuliana spunea...

Extrem, extrem de emotionant... Nu am cuvinte, ci doar lacrimi izvorate din durere si neputinta... Nu pot decat sa ma minunez cum de ai reusit sa treci prin atatea suferinte fizice si sufletesti si sa Ii multumesc lui Dumnezeu ca te-a intarit. Ma rog in continuare sa va ajute pe amandoi, pe tine si pe Alex, sa fiti puternici si sa faceti tot ce va propuneti in numele puiutului vostru drag, Sofia.
Va sarut si va imbratisez cu drag, Iuli

Cristina Vlasceanu spunea...

Dumnezeu sa o odihneasca in Imparatia Sa. Iti doresc din tot sufletul sa ai putere sa faci si mai mult bine decat ai reusit pana in prezent in numele ei. Si acum sa fii convinsa ca ai un nou aliat in Ceruri, in Imparatia Domnului, care va aude si va iubeste nespus, asa cum si voi o veti iubi si pastra in suflet intreaga viata. Condoleante.

Mirela spunea...

Nicoleta, o calduroasa imbratisare de departe. Am lacrimi in ochi. Sinteti atat de puternici.

Unknown spunea...

Nu ma pot opri din plans...am uitat si ce aveam de facut la munca.
Imi pare rau ca nu iti poti strange copilul in brate si nu te poti bucura de o viata in trei. Probabil ca Dumnezeu avea alte planuri pentru Sofia. Acum e ea cea care va vegheaza de sus. Dumnezeu sa o odihneasca

Radda spunea...

:(( Dumnezeu sa-i primesca sufletelul de ingeras!
Cuvintele nu-si prea au rostul.
Mila Domnului, cu noi, cu toti! :(

Alice spunea...

Multa putere, sa treceti peste aceasta grea incercare.
Alice

Anonim spunea...

Tot sufletul meu langa tine, mamica draga!

Miruna

La Fille Aux Yeux Vert spunea...

Nici nu vreau să-mi imaginez prin ce-ai trecut (iarăși și iarăși și iarăși), ca să te descarci astfel, în scris! Eu tocmai ce-am terminat de citit. Tremur și plâng. Sunt la birou, Andi e acasă cu febra 39.2 și știu că sunt atât de norocoasă... Dar, atât de norooasă, încât uneori, nu-mi vine să cred... Bulgărele vostru de lumină o să ne facă mai buni, mai înțelegători și mai curați... Sofia...

niculina petre spunea...

Cand mamele supravietuiesc copiilor este nefiresc, nenatural....Cum vor fi mamele fara copiii lor numai ele pot spune, fiecare in felul ei, in atatea feluri cati copii ingeri.Sunt alaturi de tine cu gandul meu bun si ma rog pentru fetita ta asa cum ma rog pentru fiul meu!

Ana spunea...

sunt alaturi de voi din umbra si tot ce voi face bine de acum va purta numele drag al Sofiei

darul din inima noastra spunea...

Scumpa mea, aseara am cautat si eu aceasta slujba si am recitit-o, pentru ca multe din cuvintele auzite in timpul slujbei de la cimitir mi-au ramas adanc infipte in inima.
Sofia e fericita; Pentru ca a venit in aceasta lume prin dragostea si pentru rugaciunile unor parinti buni, pentru ca a stat in aceasta lume suficient cat sa simta ca este iubita si pentru ca a plecat din aceasta lume direct la Dumnezeu, botezata si impartasita, lasand in urma ei multa iubire.

Andreea Dumitru spunea...

Am doua povesti pentru tine. Si abia astept sa ti le spun. Sa mai treaca un pic de timp. Te tin de mana sa stii...

nicoletadumitru21@yahoo.com spunea...

Doamne multe si grele mai sunt incercarile in viata, draga mea Nico. Multe si grele...Dar cu toate, cine stie care este taina lui Dumnezeu. Sa ne rugam pentru intarire, sa ne rugam pentru nadejde, sa ne rugam si atat. Micuta Sofia este ingerul vostru de lumina, ea vegheaza de acum inainte zi de zi, noapte de noapte, clipa de clipa, necontenit, infinit in iubire si pace. Fii sigura...cuvintele tale au fost slefuite cu dragoste si de ea. Dumnezeu sa va binecuvanteze draga mea Nico, ai un om cat cat o armata de oameni langa tine, un om bun, un om special. Mergeti inainte cu incredere asa cum va stiu pe amandoi. Dumnezeu sa ii odihneasca sufletelul in pace si liniste Sofiei. Va iubesc mult!

Anonim spunea...

Imi pare nespus de rau, ca trebuie sa treceti prin astfel de momente grele tu si sotul tau, nu prea sunt multe cuvinte de spus la o astfel de veste, decit ca ea, Sofia, a fost luata acolo sus la ingerasi, poate pentru ca Bunul Dumnezeu, a considerat ca ea nu era pregatita pentru aceasta lume! Cu siguranta Dumnezeu avea alte planuri cu Sofia. Durerea este enorma, dar ginditi va ca ea va vegheaza de sus si v a ramine in sufletele voastre mereu. Nicoleta, o calduroasa si sincera imbratisare de departe. luminita

Anonim spunea...

Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe micuta voastra Sofia iar pe voi sa va intareasca in credinta !

Dinu Savopol spunea...

Dumnezeu sa va aline durerea si sa va dea curaj. De acolo de sus, Sofia este un ingeras care se roaga acum pentru voi.

Anonim spunea...

Dumnezeu sa ne aiba in paza :( Odihneasca-se in pace

Anonim spunea...

Am ramas fara cuvinte cand mi-a spus mama ta despre micuta voastra.

Dumnezeu sa o odihneasca in Imparatia Sa. Sincere condoleante.

Anonim spunea...

Ati pierdut un prunc, dar ati castigat un sfant ocrotitor - "Sofia".

Slujba de inmormantarea a pruncilor este, practic, o slujba de canonizare a unui sfant.

Cu drag,
Simona

Roxana spunea...

Draga mea prietena, citesc si recitesc fiecare cuvant, chiar si cu voce tare, dar nu reusesc sa le adun, sa formez propozitii care sa aiba o logica in capul meu...realitatea sfasietoare parca inca nu o pot accepta, nu se leaga...si eu te tin de mana draga mea si-ti sunt alaturi, sa invat de la tine ce inseamna credinta, demnitatea si curajul, toate IN NUMELE SOFIEI! Va iubesc mult pe toti trei!

Andreea P spunea...

Sa va dea Dumnezeu puterea sa treceti cu bine aceasta incercare!
Ai un suflet minunat si nici nu-mi gasesc cuvintele ca sa-ti pot spune cat de rau imi pare ca treceti prin asta...
Odihneste-te in pace, ingerasule Sofia!

adriana schiau spunea...

Dumnezeo sa o odihneasca in pace pe Sofia, iar voua va doresc liniste in suflete si curaj sa mergeti mai departe. Citind articolul, mi-au revenit in minte momentele pe care le-am trait si eu in urma cu 8 ani,aceiasi poveste cu final trist, peste care am reusit sa trec, zic eu cu bine, dar care si astazi imi produce fiori, iar tot ceea ce pot sa-ti spun este ca Sofia te va ajuta de acolo de sus, Dumnezeu a avut mai multa nevoie de ea acolo sus, decat tine aici pe pamant. Va imbratisez cu drag. Adriana.


Florenta Ilie spunea...

Nico draga mea, plang si retraiesc filmul tragediei mele :( Te imbratisez tare, tare cu aceste brate care si ele au tinut candva un pui de om si care acum este inger printre stele. Daca crezi ca vei avea puterea sa te alaturi grupului nostru de suport de la Organizatia Emma,
http://www.organizatiaemma.ro/
te voi tine la curent cu intalnirile noastre. Aici vin doar mamici de ingeri care au nevoie de suport, sprijin si liniste sufleteasca! Te pup scumpa mea si probabil ca nu intamplator v-am intalnit, pe tine si pe Roxana! :)