29 august, 2015

Scrisoare către Sofia (IX)

sursa foto: dojoblog.ro
Lasă-mă să plâng, mami, nu că nu aș mai fi plâns demult. 
Lasă-mă să plâng și să tac.
Să tac.
Pentru că nu știu ce ar mai fi de zis.
Mă doare să văd copii plecând.

Citesc o carte. 
Poate la finalul ei voi reuși să mulțumesc cu adevărat.
Poate mă va învăța să mulțumesc, chiar și pentru despărțire.
Jumătatea de inimă care lipsește mă face să o simt mai bine pe cea care a rămas.
A rămas doar partea aia care doare.

Nu mă plâng, mami.
Nu vreau să mă plâng. 

Ai o mamă egoistă. Foarte egoistă. Ar fi vrut să te aibă aici...

Crucea nu e niciodată mai grea sau mai ușoară, decât poate sufletul să ducă.
Dar tot aștept.
Asta nu am învățat. 

Zilele nu sunt decât o continuă așteptare.
Doar oboseala mai taie din suferință. 

Apoi lacrimile curg iar. 
Zilele nu se opresc. 

Când va fi timpul sper doar să fiu pregătită. 
P.S. Pisica ta e bine.