31 decembrie, 2013

Dor de Sofia

E atâta dor mami, aici, printre steluțele căzătoare! Atâtea lacrimi și atâta dor! Rătăcesc și caut alinare. Alerg, dar durerea rămâne în inimă. Inima nu o mai repară, mami, nimeni. Orice aș pune acolo, nimic nu umple golul. E acea bucată din suflet care va fi mereu numai a ta. 

Caut, citesc, citesc orice mi-ar putea aduce alinare. Uneori reușesc, alteori, nu. 

Citesc ce au scris alți părinți care au rămas fără copiii lor

Am găsit astăzi, salvate în postările blogului, câteva rânduri pe care le-am scris la două zile după ce am aflat că vei veni pe lume.

Le public acum, în memoria ta. 

"VESTEA

Doamne, ce fericită sunt!
În pântecele meu
este viață!
O viață care se mișcă,
respiră, mușcă din întunericul
de necuprins al interiorului meu
Pentru a aduce lumină.

Un copil!
O minune!"

28 martie 2013, 
la două zile după ce am aflat că Sofia crește în burtica mea



23 decembrie, 2013

"ACUM... DE CRĂCIUN!"

În locul în care este atâta durere și suferință am simțit atingerea îngerilor. Am mai avut sentimentul acesta doar în urmă cu doi ani, când am intrat pentru prima oară într-un salon în care erau copii bolnavi și am cunoscut-o pe Marcela, o tânără care nu vedea și suferea de cancer.

Aseară am cunoscut o lume nouă, o lume în care am văzut chipuri rătăcite, chipuri pierdute sau măcinate de boală, suflete în suferință, dar și ochi blânzi, dureros de lucizi, destine destrămate de oameni sau de neputință, vieți pierdute, mame îndurerate, bătrâne uitate de nepoți sau fii, mame alungate de acasă chiar de cei cărora le-au dat viață...

Zeci de povești, unele care bat filmul. Am văzut lacrimi și zâmbete, într-un amestec pestriț. Sunt chipuri care nu mai pot parcă nici să plângă. Sunt fețe care s-au înseninat pentru că au primit o floare. Sunt suflete pe care ai putea să le descoperi dacă ai puterea să dai la o parte zidul dur pe care l-au ridicat, după ce și-au pierdut orice fărâmă de încredere în cei din jur. Sunt și suflete bolnave care nu au nevoie de altceva decât de o simplă îmbrățișare. Dar și chipuri senine, pline de lumină. Femei care au pierdut tot, dar nu și sufletul. 

Mai multe despre acțiunea din 21 decembrie puteți să citiți aici, pe blogul Asociației "Sfântul Nicolae și Sfântul Efrem cel Nou". Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin!
Tanti Mioara, îi mulțumește Moșului pentru că darurile de la el le va dărui nepoatelor sale. Tanti Mioara a fost florăreasă. Băiatul său și nora au murit într-un accident. Cele trei nepoate stau acum într-un centru de plasament. Tanti Mioara strânge bani, pentru ca la vară să stea din nou cu ele.

16 decembrie, 2013

Pe sârmă



- Scrisoare către Sofia, IV -

Draga mea,
Toată liniştea din lume o găsesc la tine în cimitir. Aerul rece și rarefiat îmi alină inima. O curăță de orice amăgire. 

Duminică, o brumă îngheţată se lăsase peste mormântul tău, îmbrăcat în crenguţe de brad. Tu erai acolo, cu noi. 

Vin sărbătorile. Am încercat să fugim de agitaţia din supermarketuri. Mă obosește îngrozitor goana asta nebună. Am încercat să cumpărăm cadourile din timp.

Nu am îmbrăcat nimic în nimic. Avem doar o coroniţă de brad, şi aia primită, pe care am aşezat-o la uşa de la intrare. La geam am pus un şirag mic de globuri roşii, o căsuţă felinar şi o lumânare în formă de brăduţ. Este suficient pentru noi. 

Mi-aș fi dorit să fie primul nostru Crăciun, cu tine. 

Mă gândesc câtă bucurie este acolo, la tine, în Cer! Acolo colindă toate cetele îngereşti. Dacă aici pe pâmânt colindele mă fac să plâng, mă întreb cum se aud acolo sus, glasurile îngereşti?                                             

Mi-e dor de tine. Chiar dacă nu am mai apucat să-ţi scriu.   Mi-e dor şi mă doare fiecare vis de noapte. Am început să urăsc visele, pentru că niciunul nu mi te aduce şi pe tine.

Tot în stare de așteptare sunt. Știu că trecutul nu se mai întoarce, rațional înțeleg că tu ești într-o stare de fericire pe care noi nu ți-am fi putut-o oferi niciodată, dar eu tot mai aștept încă. Te aștept chiar dacă lunile se rostogolesc una după alta, iar viața merge înainte cu bune și rele. Te aștept pe tine și în același timp aștept ceva nedefinit. Aștept să vină la mine cineva într-o zi și să-mi încredințeze un secret. Unul care să aibă puterea unei revelații. 

Mami, mi se pare că nu pot să mă ridic suficient. Limitele  sunt atât de multe, încât binele nu are suficient loc ca să devină copac.

Mă simt vinovată adeseori când râd. Mă simt vinovată deși poate tu chiar așa vrei să mă vezi, râzând. 

Încerc să plâng mai puţin. Să nu mă las pradă durerii. Aproape că mi-e teamă uneori să mă întorc în acel loc. În acel loc din inima mea în care mocneşte durerea aceea sângerie. Mi-e teamă să mă întorc în acel loc al durerii pentru că am clipe în care mi-e frică să nu mă înghită. 

Prefer să rămân la suprafață, pe sârma subţire şi fragilă. Să fac câte-un pas tremurat, apoi încă unul, la fel ca o balerină începătoare, de la circ, care se teme. 

Prefer să mă uit mai mult înainte şi să nu privesc în jos, ca să nu cad. Am clipe în care alunec. Mami, tu ştii exact care sunt clipele mele în care alunec. Tu vezi și când reușesc să-mi păstrez echilibrul și când alunec iar inima mi se zdrobește de pământ. Uneori stau aşa nemişcată, alteori plâng fără cuvinte sau stau chircită, ca un copil neiubit. 

Cele mai triste sunt zilele intermediare. Cele în care am o stare de mâhnire. Nici nu urlu, nici nu-mi vine să râd. Sunt doar mâhnită și nu am chef să vorbesc.      

Mi-am ocupat timpul la refuz. Poate că ăsta este un mod prin care avansez pe sârmă. Iar timpul va trece mai repede, spre o altă stare sau etapă. Sau poate este doar o minciună. Poate că aşa mă mint puţin câte puţin, în fiecare zi şi într-o zi o să cad de pe sârmă fără să mai pot relua exerciţiul de echilibristică, niciodată. Prefer să cred că am alunecat totuşi, de suficiente ori, până acum. Şi întâmplarea nu o să se mai repete. 

Vin sărbătorile, scumpa mea. Și brad nu vom face nici anul acesta. Ar fi fost primul an cu brad, în casa noastră. Primul an cu globuri și cu plânset de copil. Tu acum doar zâmbești. Ne zâmbești nouă și tuturor celor care te pomenesc...

11 decembrie, 2013

Cel mai frumos cadou

Prietena mea, Adela și cadoul
A venit într-o zi de decembrie. 6. 

Cel mai frumos cadou nu putea fi decât unul care-mi amintește de Sofia, de macii ei. 

E un cadou atât de frumos încât doare. Mă doare fiecare tușă a celor cinci maci. Cinci maci, cât cele cinci zile. Adică exact cât a trăit Sofia noastră. Sunt cinci flori deși cea care i-a pictat nu a ştiut cât a trăit Sofia. A aflat de abia după ce a personalizat body-ul că desenul spune povestea unei fetiţe care nu se mai află printre noi.

Cel mai frumos cadou l-am primit pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, de la prietena mea, Adela. Ea a fost la un eveniment organizat de Salvați Copiii, o organizație care și-a propus să reducă rata mortalității infantile, prin dotarea a 25 de maternități cu incubatoare performante.

Nu cred că este cazul să vorbesc despre maternitățile din țară. E inutil să scriu că și în București sunt puţine spitale dotate la standarde (mă refer strict la secțiile de neonatologie). Știu doar că orice secundă de viață contează și că orice mamă ar face orice ca puiul ei să trăiască.

Iar noi putem să dăm o șansă copiilor, după forțele noastre. Restul rămâne în mâinile lui Dumnezeu. 

Mi-e greu să scriu despre acest subiect pentru că pentru mine rănile sunt prea adânci și prea proaspete. M-aș bucura însă să știu că orice aștern eu aici va contribui măcar puţin la salvarea unui copil născut prematur. Așa cum a fost și Sofia noastră. 


Nu-mi găsesc cuvintele pentru că orice aș scrie nu aș putea să descriu tot ce simt. 

Pot spune doar că am primit de la Adela, două body-uri de bebeluș. Unul este cel personalizat cu maci, pe care l-am pus în coșul cu lucrurile Sofiei și unul simplu, inscripționat pe spate cu loggo-ul campaniei "Bun venit pe lume". Pe acesta îl scot la licitație. Loggo-ul s-a șters puțin între timp, dar cred că acest aspect nu va împiedica licitarea body-ului.

Acest body se poate licita
Licitația pornește de la suma de 50 ron. Cei care se înscriu sunt rugaţi să lase aici un comentariu cu suma oferită. Licitația este deschisă până pe 1 ianuarie. Am ales data de 1, pentru că Sofia s-a născut într-o zi de întâi. Apoi voi anunța câștigătorul iar după ce primesc pe mail (nicoletatintea@gmail.com) dovada donației făcute către "Salvați copiii" (se poate dona direct pe site) voi trimite body-ul de bebeluș, câștigătorului. Dacă este vorba de cineva din București pot să duc body-ul personal. Dacă este cineva din țară îl voi trimite prin poștă. 

Oricine vrea să susțină această campanie pentru viață poate da un simplu sms de 2 euro la 8833. 

Mai jos am trecut câteva informații din comunicatul "Salvați Copiii". 

Vă mulțumesc tuturor.



"Salvaţi Copiii desfăşoară în perioada 18 octombrie 2013 – 15 ianuarie 2014 campania “Bun venit pe lume!” pentru strângerea fondurilor necesare achiziţionării echipamentelor pentru cele 25 de maternităţi.

Oricine poate contribui cu donaţii prin SMS la 8833 (2 euro) și pe site-ul www.salvaticopiii.ro/bunvenitpelume. Fiecare body expus pe site simbolizează un copil care nu a mai apucat să-l folosească. Și tu poți scădea numarul copiilor care mor în România: donează și vei scădea numarul de body-uri expuse pe acest site. Personalizează body-ul cumpărat și ajută un copil să trăiască!

Fondurile obţinute prin această campanie vor fi folosite de către Salvaţi Copiii pentru dotarea cu incubatoare a 25 de maternităţi din oraşele: Pitești, Bacău, Brașov, 3 maternitățîn București, Buzău, Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Segarcea, Petroșani, 2 maternitățîn Iași, Târgu-Mureș, Roman, Ploiești, Sibiu, Suceava, Vatra Dornei, 2 maternitățîn Timișoara, Vaslui și Focșani.

Campania se află la cea de-a doua ediție, în urma primei ediții Salvați Copiii a dotat cu echipamente medicale performante 15 maternități și secții de nou-născuți din București, Adjud, Piatra Neamț, Pitești, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Petroșani, Iași, Târgu Mureș, Suceava, Timișoara și Vaslui."

07 decembrie, 2013

Despre ziua de ieri


6. E o zi în care mă nasc şi mor de o mie de ori. 6. Ziua în care am pierdut-o pe Sofia. 6. Ziua în care am câştigat un înger în cer. 6. Ziua în care am coborât în Iad. 6. Ziua în care ea s-a dus în Rai. 6. Ziua mea de naştere. 6. Ziua în care primesc multă iubire de la toţi cei din jurul meu. 6. Ziua Sfântului meu, drag, Sfântul Nicolae. 6. Ziua Sfântului care mi l-a scos în cale pe Alex. 6. Ziua în care mă sună mulți dintre copilaşii de care m-am ataşat şi pentru care am făcut loc în inima mea. 6. Ziua în care vorbesc cu oameni pe care i-am văzut de puține ori dar de care m-am legat sufletește pe viață. 6. E ca un drum bătătorit de milioane de pași. 6. Bucurie, tristețe, fărâme de vise, inimă frântă, lacrimi, nădejde, deznădejde, lumină şi umbră, naștere și moarte. Sunt toate prinse aici. 6. 

01 decembrie, 2013

Despre o poveste fără sfârșit


"Cât timp trăieşti, simte-te viu. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… Mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Lasă trecutul în urmă. Acceptă că nu mai poți schimba nimic. Invață din el. Iartă, iartă-te! Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Când nu mai poți să alergi, ia-o la pas, ardelenește, calm, frumos. Nu poţi să mergi pentru că mai vrei să îți ștergi și lacrimile sau îți simți inima, ia bastonul și te sprijină. Mai stai pe bancă, însă nu te opri niciodată! Nu trăi prin comparații! Fii tu însuți, înfrânge-ți durerea pentru că tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte! O zi în care nu am făcut un bine, măcar o firimitură, e o zi uscată, pierdută." 

Părintele Hrisostom Filipescu 

Textul integral îl puteți citi aici.