Zilele nu se seamănă niciodată unele cu altele. Una buna e urmată de una rea și invers. Poate așa e mai bine... ca să nu ne-o luăm în cap. Să nu credem că am pus mâna pe lună sau să nu ne cocoțăm, dintr-o dată pe o bucată de cer, ca și cum ar fi numai a noastră. Uneori chiar și într-o zi cu minus se întâmplă ceva care îți aduce în inimă o fărâmă de candoare.
Nimic nu mă emoționează mai mult decât sinceritatea oamenilor simpli. Azi un astfel de om m-a sunat să mă roage să rezolv o problemă. Nu ținea de mine. Nu aveam cum să-l ajut. Omul este la sute de km distanță... Nu știam pe cine să sun. L-am sfătuit cum știam mai bine și am închis. Spre seară m-a sunat... fericit. Problema se rezolvase... de la sine. Omul bănuia că totuși cumva l-am ajutat pentru că problema se rezolvase la scurt timp după ce vorbise cu mine. Așa... cam la vreun sfert de oră. Și m-a sunat să-mi mulțumească. I-am explicat că nu am niciun merit. Mi-a spus fericit... "Înseamnă că ați vorbit cu Dumnezeu". Am zâmbit. Și am închis fericită.
Frumos spus... Poate că atunci când nu găsim soluții pentru cei din jur, când nu știm cum să-i ajutăm este suficient să vorbim cu Dumnezeu. Să vorbim cu Dumnezeu despre problemele celorlalți pentru că prin frângerea inimii noastre, rugăciunea va ajunge acolo unde trebuie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu