Nu ştiu de ce sunt obişnuită să fac lucrurile, agitându-mă. Dacă nu mă agit puţin nu sunt eu. Mă opresc doar când simt ca aseară, de pildă, că mă ia un pic cu leşin. Sau că se învârte totul cu mine. Sau că mă înţeapă la inimă.
Teoria o cunosc. Când te agiţi se agită şi vulcanii. Pui în desagă de toate, şi bune, şi rele. Şi astea se bat acolo între ele, până când îţi sufocă somnul.
Apoi urmează liniştea. Sunt surprinsă că lucrurile se pot face şi în linişte. Parcă cineva acolo Sus ştie că mai e nevoie şi de un respiro şi îţi trimite un pachet uriaş cu tot ce ai nevoie, o recuzită întreagă de ajutoare. Ajutoare ca ajutoare, dar mai ales oameni care sunt la locul potrivit, în momentul potrivit.
Nu mă mai mir. Mă bucur. Mă bucur de fiecare întâlnire cu acest tip de oameni. Oameni extraordinari care îmi întind mâna, deşi nu-i cunosc, îmi zâmbesc şi mă lasă să-mi pun aşa, câteva clipe, o aripă a sufletului pe sufletul lor. Ca să mă odihnesc.
Azi e o zi bună. Până acum... :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu