25 septembrie, 2011

Copilărie în beznă

Un reportaj care nu are nevoie de cuvinte. Dar care merită văzut. Adelin este un copil care nu vede. Orb și sărac. Două cruci grele pentru un copil atât de firav și de sensibil. Pentru el, lucrurile nu vor avea niciodată un contur real. Ci numai un contur imaginar.

Adelin adoră să citească. Își dorește să se bucure de cuvinte. De cuvintele la care noi avem așa de ușor acces deschizând orice carte sau calculatorul. Pentru el, singura bucurie ar fi să poată intra oricând în lumea fascinantă a cărților. Pentru asta are nevoie de o mașină care costă 700 de euro.

Adelin are nevoie și de multe alte lucruri care-i lipsesc oricărui copil sărac, haine, rechizite, alimente. El stă la internat, la școala pentru nevăzători din Buzău și din cauza lipsurilor își permite să-și vadă mama, numai în vacanțe.

Un material de Alina Bădălan Turcitu și Alfred Shupler. Montaj: Leo Moga.


Niciun comentariu: