"Lasă-mă să închid ferestrele. Să le închid pe toate. Fereastra ochilor, a mâinilor, a atingerii. Ultima să fie cea a inimii. Să nu mai simt nimic, să nu mai văd nimic, să nu mă mai doară nimic.
Lasă-mă să stau ascunsă sub plapumă, bolnavă de oameni. Să-mi dorm minţile, gândurile, cuvintele. Să-mi visez vorbele nespuse şi să rostesc răspicat ceea ce citesc în adâncuri. Mi-e teamă că o să vină o zi în care o să mă trezesc vorbind toate astea cu voce tare. Fără bariere, fără oprelişti. O să spun totul dintr-o singură suflare, o să-mi fac bagajul pe loc şi nu o să mă mai uit înapoi, aşa ca atunci când închei un capitol al unei cărţi pe care n-o s-o mai reciteşti niciodată.
Lasă-mă să stau ascunsă sub plapumă, bolnavă de oameni. Să-mi dorm minţile, gândurile, cuvintele. Să-mi visez vorbele nespuse şi să rostesc răspicat ceea ce citesc în adâncuri. Mi-e teamă că o să vină o zi în care o să mă trezesc vorbind toate astea cu voce tare. Fără bariere, fără oprelişti. O să spun totul dintr-o singură suflare, o să-mi fac bagajul pe loc şi nu o să mă mai uit înapoi, aşa ca atunci când închei un capitol al unei cărţi pe care n-o s-o mai reciteşti niciodată.
Dar poate că e mai bine să mă trezesc şi să uit. Să uit ce-am visat. Să mă trezesc ca după un somn fără început şi fără sfârşit. Senină. Cu memoria resetată. Ca după un refresh care șterge fișierele virusate de înțepătura demonului."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu