04 decembrie, 2010

Alexandrina



Am văzut-o aseară pe Alexandrina, la Palatul Ghica. A fost o seară de neuitat. Caldă, magică desprinsă parcă dintr-o altă lume, în care cuvintele devin șoapte, iar șoaptele se topesc în muzică. Timbrul ei de catifea înmoaie sufletele. Le înmoaie și le poartă într-un vis.

Alexandrina a cântat cu inima vegheată de copiii ei, surprinși într-o colecție de 12 tablouri. Au toți ochii mari, triști și melancolici, ochi larg deschiși spre o lume pe care ar vrea parcă s-o înțeleagă mai mult.

Alexandrina cântă și pictează. Cântă despre dragoste și despre dorința sufletului de a se regăsi, de a zburda liber. Sau cel puțin așa am simțit eu.

Cuvintele ei, sensibilitatea și delicatețea pe care le afișează mi-au atins sufletul într-un fel în care niciun artist nu a făcut-o până acum. Alexandrina este un artist complet. Rar poți să vezi așa multă simțire și talent într-un singur om. În același timp e o bucurie să vezi cât de generos este Dumnezeu.

Niciun comentariu: