22 mai, 2010

A venit vacanța

A venit vacanța
Totul se mișcă mult mai încet,
Ceasul ticăie pe sărite,
Mănânc întruna ciocolată,
Și am reușit
după mult timp
Să dorm.
Să dorm amestecând somnul
Cu uitare.
Să dorm
ca și cum
nu ar mai exista
Nici azi,
Nici ieri,
Nici mâine.
EL mi-a spus
Dimineață
Că am iar față
de EU.
Eu
mă mișc
ca orologiul.
În reluare.
Trag de ace,
le întind,
Îl trimit pe cel mare înainte
Ca să-l tragă
după el
pe cel mic.
Bagajele stau în mijlocul casei,
Eu, în vârful
patului.
Am uitat
de rele,
de toate.
Pentru că a venit
vacanța
și totul moțăie,
visează,
tace.

Niciun comentariu: