31 ianuarie, 2010

Despre îngeri și drumul spre adevărata credință

Aseară am ajuns pe un site. Întâmplător, sau nu. Mi s-a tăiat respirația citind poveștile de acolo. Povești de viață despre găsirea adevăratei credințe.

Vă invit să citiți aici și aici .

Ambele povești sunt tulburătoare.

Prima mi-a amintit de o carte citită recent. În plus m-a făcut să mă gândesc la o idee care nu mi-a mai trecut prin cap până acum. Aceea că uneori ne închinăm fără să fim conștienți de asta, idolilor. În loc să ne punem viața în brațele lui Isus. Știu, prima tendință este să spunem că nu este adevărat, că noi credem numai în Dumnezeu. Dar oare mândria nu e un idol? Lenea nu e un chip cioplit? Grija zilei de mâine și obsesia banului nu ne distrag atenția de la drumul nostru spre credință?

Sunt mulți idoli. Și multe patimi. Fiecare dintre noi putem să vedem idolii dacă privim cu sinceritate în suflet. Și în viața noastră. Nu trebuie să recunoaștem asta în fața cuiva. Dar e obligatoriu să o recunoaștem față de noi. Să devenim conștienți de prezența lor și să-l rugăm pe Dumnezeu să ne ierte și să-i îndepărteze de inima noastră. Și în locul lor să ne umple inima cu mai multă iubire. Și mai multă credință.
A doua poveste e așa de tristă încât m-a făcut să plâng. Imaginea îngerului care adună sufletele de la gunoi ar merita o ecranizare. Poate așa se vor mai trezi câteva conștiințe înghețate. Nu ridic piatra, departe de mine acest gând. Poate că fiecare dintre noi am omorât fără să știm un suflet prin obișnuita protecție împotriva vieții. Doresc doar să citiți povestea și să vă gândiți la ea. Pentru că trăiesc cu sentimentul că nu este simplă literatură, că la mijloc e vorba de ceva mai mult.

Cei care au timp merită să citească și alte povești de pe site-ul www.odaiadesus.ro. Inclusiv povestea autorului care a cunoscut mai multe secte până când a găsit drumul spre adevărata credință.

26 ianuarie, 2010

Război

SALVADORE DALI
Ne-am certat.
Nu am altă soluție
și îl ocolesc.
În special serile.
Când îmi aruncă
Realitatea
Verde în față.
El crede că e o toană stupidă
Mai ales
că sunt dimineți
în care mă cocoțez pe el.
Nu știe însă,
Că o fac
Doar pentru că
În zori
Nu-mi vorbește
Niciodată
Despre greșeala tentațiilor dulci.
Lui... nu i-am spus-o
Dar îl urăsc.
El...
Încă visează.
Îmi spune mereu
Că nu m-a înșelat
niciodată,
Că nu m-a mințit,
Și că nu înțelege
De ce adevărul doare.
Eu...
Îi explic
că tocmai de aia nu-l iubesc
Pentru că
nu știe
să mintă
frumos.
El suferă,
Mă ademenește,
Și-mi face uneori cu ochiul
ca într-un joc inutil
și prostesc.
Dar nu vrea să inventeze
Un alt adevăr
Și asta e
teribil de enervant.
În plus
îmi reproșează mereu
că e numai vina mea,
Că nu am măsură
Și că mereu cedez.
Apoi urmează
mustrările mele
de conștiință.
Recunosc
Mai am încă și
clipe de nostalgie
În care îmi amintesc
De serile în care eram
prieteni
și fiecare întâlnire
Era o victorie
Comună.
Dar acum e prea târziu.
Kilogramele prea multe.
Și lupta prea grea.
Așa că
Divorțez.
De EL,
De cântar.

22 ianuarie, 2010

Weekend

Weekend
Așteptat cu nerăbdare.
De atâta fericire
M-am premiat
Cu prăjituri.
Am aruncat
Nimicurile supărătoare la gunoi.
Și am umplut coșul de la market,
În disperare.
Dimineață am fost la terapie.
Mi-am smuls sprâncenele,
Dar de fapt am vorbit despre îngeri.
Acum mănânc fructe uscate.
Weekend.
Nu-mi fac program.
Ce bucurie mai mare
Decât să dorm,
Să-mi văd prietenii
Și poate,
Să-mi odihnesc sufletul
într-o biserică?
Mâine...
Promit
să nu urăsc urlete vecinilor,
Dopurile de urechi
sunt pregătite
Iar scena se repetă
Sâmbătă de sâmbătă.
Weekend.
Frigiderul e plin.
Am făcut provizii însemnate
De ciocolată cu scorțișoară.
Eu sunt norocoasă.
Am aflat asta azi
Când am privit pentru o clipă
În tristețea ei.
Weekend.
Aș vrea să trag de zile
Ca de gumă.

20 ianuarie, 2010

Jurnal pe scurt

Amestecate.
Şi bune şi rele.
Noroc că trufele au gust de dragoste.
Iar mâncarea are parfum
de afecţiune.
Noroc că mai există flori de dăruit.
Şi braţe de îmbrăţişat.
Într-un ocean de dezamăgire,
Ochii de viezure
Sclipesc şi mai puternic.
Inima e mai caldă,
Iar sărutările mai dulci.

15 ianuarie, 2010

Fără titlu

foto: www.simuta.wordpress.com

Nu-s legată de nimic.
Sau poate că sunt prea legată,
De toate.
Norii nu au răspunsuri.
Dacă aş putea privi
Ca-ntr-o oglindă
Şi aş putea vedea doar licărul din om
Ce bine ar fi.
Dar nu sunt Dumnezeu,
Sunt om.
Dacă m-aş mai naşte o dată.
Aş alege să trăiesc departe de oameni,
În pustiu.

13 ianuarie, 2010

Mesaj către îngerul păzitor

foto: www.webmyc.com

Vreau să-mi aşez capul pe aripile tale.
Atingerea să fie mângâiere şi eliberare în acelaşi timp.
Grijile să se transforme în fum de abur.
Pentru că tu eşti cu mine.
Să-ţi dau din lumea mea, miracolul atingerii.
Iar tu, din lumea ta, bucuria glasurilor cristaline.
Apoi să călătorim pe rând,
În lumea prietenilor mei, în somn.
Să le colorăm visele cu mări albastre.
Să le desenăm pe nisipul inimii,
Soarele fericirii.
Apoi să mergem la tine,
Acolo unde întunericul nu există.

08 ianuarie, 2010

Despre credinţă şi semne

Înainte de a se culca citise câteva pagini din cartea care spunea povestea unui om ce căuta ADEVĂRUL. După 2000 de kilometri parcuşi, câteva încercări de moarte, după ce DIAVOLUL i-a pus stăpânire pe inimă, după meditaţii trăite în lumea budistă, în India sau înconjurat de yoghini ADEVĂRUL i se dezvăluise. DUMNEZEU EXISTA.
Paginile vorbeau deja despre semne şi despre trăirea cu Dumnezeu. Despre cât de uşor e să vorbeşti şi să-l chemi în inima ta.
Dar visele au fost amestecate. Gândacii se desprindeau din tavan ca o ploaie.
Dimineaţa în timp ce făcea duş telefonul scoase un clinchet. Era un mesaj:
"Citeşte această rugăciune şi Dumnezeu îţi va răspunde:
Doamne te iubesc şi am nevoie de Tine, vino în inima mea şi binecuvântează-mă pe mine şi pe familia mea, casa, prietenii mei, în numele Domnului Nostru Isus Hristos. Amin."
Lacrimile îi curgeau pe obraz. Pentru că ştia că nu e întâmplător. Mesajul nu venise degeaba.

06 ianuarie, 2010

Fantezii

Trăia aceeaşi şi aceeaşi poveste. În fiecare zi. Cercul era la fel. Nimic nu se schimbase. Ceea ce catalogase drept "accidente" era în realitate o stare de fapt.
Putea s-o ia de la început. Avea milioane de resurse pe care le amanetase la un colţ de stradă. Dar ştia că le poate lua oricând înapoi. Aşa i-a spus o ursitoare la naştere. Te vei naşte şi vei muri de mai multe ori!
Totuşi la mijloc era o ciudăţenie. Toleranţa exista doar până când se lovea de ZID. Îl ştia de fiecare dată când îi apărea în cartea destinului. Pentru că el era ZIDUL. ZIDUL de netrecut.